In mii de drumuri daca ma-ndruma soarta
mereu acelasi il voi urma...mereu.
Spre omul care-a rupt sufletul meu,
acel strain ce-mi va inchide poarta.
Incatusate in lacrimi de iluzii
bat doua inimi in ritmul antagon...
E ca o floare o inima de om,
e ca o mama beata in perfuzii...
Ironic cantec ai inaltat in slava
cand ochiul meu uscat clipea din gene...
E-asa amar...si mi-e atat de lene...
Ce rost are sa mangai o epava?
Materne lacrimi sarate si betive.
De-ar arde masca ce-o porti in loc de fata!
Se prabuseste in van figura ta mareata,
si-o bantuie in nopti stafii sordide.
In penetrarea-ti adanca de topor
se vede si azi crestata o fiinta...
Chiar daca-i proasta si fara miluinta,
e mama vie aceluiasi popor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu