Poemul intregirii

Si rad.
Dar parca perna mea-i tot umeda...
Recunosc am inima de jar,
ochii mei i-am invatzat sa nu mai planga-
Poemul intregirii e-n zadar.

Ma plimb prin parc.
Aceleasi locuri abea ca le rememorez,
ecoul nostru tainic ma framanta....
Revad in ploi acelasi om pe care inca-l mai visez.
Degeaba cant, el nu ma mai asculta.

Citesc scrisori.
Le-ai scris in zilele in care ne-am ceratat.
Plangeam apoi duelu tau din scris.
Astept si-acum un plic de-al tau chiar vid si netimbrat;
astept ceva ce stiu ca n-ai trimis.

Abea mai zac.
Intinsa-n pat, cu mana pe chitara;
s-o acordeze nu mai are cine...
Te simt in ea, o rezonanta ce vesnic n-o sa piara...
Ca te-am iubit, nici azi nu mi-e rusine...