(moartea mortii)
Amurgul e roşu.
Imi aminteşte,
de buzele tale de mătase,
de petalele scăldate in picuri de sare
ce se prelingeau pe pleoape sculptând genele arse
şi rămâneau impietrite-umede şi amare.
Norii curg.
Mă gândesc la mişcarea ta sublimă.
Ai ochii negrii ca acea pasăre
ce zboară prin văzduh…
apare şi dispare;
Lacăte ce incătuşează Sfântul tău Duh.
Planează umbre…
Şi croncăne umbra lor…
Respiraţia ta palpează gâtul meu cu drag
şi se răsfrânge in păr de-abanos-
zbor printre stoluri. Imi pare atât de vag
că din tine n-a mai rămas decât un os.
Il iau cu mâna,
il intrupez in carne pe care-o strâng in braţe.
Imi scapă printre degete-colb.
Tânjesc să il adun din apă,
insă sclipirea valului mă face orb,
iar când deschid ochii, văd pasărea-imi scapă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu