Doare...

Ne cautam ingerii in umbre,
si ne-asteptam sa ne raspunda la plans.
Privirile lor, adesea prea blande,
nu ne pot patrunde;
si-i doare...

Traim in ura. O nastem ca pe-o floare.
Sa ii plesneasca mugurele-n noi
asteptam cu-atata nepasare...
si ea-nfloreste mai cruda in nevoi....
Pe ingeri poate-i doare...
Dar pe noi?

Prea prinsi in idealuri fara sens,
inchidem ochii, ne pierdem ca-ntr-o mare
cu iluzii vechi; prea dulci, sau prea amare
ca sa-ntelegem ca viata e un mers
al lucurilor; fara soare...
E greu de inteles,
caci doar in ingeri doare.

O lume mult prea alba, mult prea mata,
mult prea lucida, inchisa intru ea,
inchisa pentru umerii ce-o poarta,
inchisa pentru ingeri- povara mult prea grea
pentru copacii visatori din ea...

Sustinuti de ingeri... ce ne lasa
sa ne distrugem singuri. Ce le pasa?
Incearca sa gandesti, sa nu mai spui vreodata:
"Ce-mi pasa mie? E totusi viata mea!"
Durerea....E doar a noastra!