Cangrena

O umbra de inima port intr-un colt de strana.
Cu ochiul mintii o vad sangerand;
si pulsand vinetie cum se-ncheaga o rana
sufar groaznic stiind c-am lasat-o gemand.

Incerc sa-i invalui ruptura cu vorbe
dar ea coace in sine mai infecta mereu
si alearga nebuna prin ganduri aprove-
cenusa smaltata din alb semineu.

Smoala ce curge invaluind-o in negru,
se prelinge in mine tot mai mult si mai greu
si cum cade cu picur morbid si funebru
face-un inger, din sfant, sa devina ateu.

In catuse si lanturi strang secretul din mine
k sa pier in orgoliu-mi regretabil de prost
de-as putea revarsa amalgam de rusine
mi-ar cuprinde cangrena din cordul anost.

Pansamentul il rup fasie, fasie...
Inchegat e in muschi si tragandu-l trosnesc
cantec searbad. In doliu e fantoma mea vie,
caci prin tine iubesc, prin tine traiesc.

In pacat m-am nascut,
In pacat putrezesc!

Lacuna

Zumzet de stele si cerbi in padurea neagra,
un colb de-argint ce picura pe iarba,
si pasarile dorm.
Te am intreaga.

In mine e doar o lampa, stinsa si vaga,
un stol de corbi ce croncane in struna,
picuri de plumb pe inima pribeaga,
insomnie.
Pasiune de lacuna.

Cruor

Ce cadaveric te zbati intre copil si roza,
ce fin atingi claviatura,
ce crunt, betiv de gand, si ce nevroza,
ce negrii ochii, ce vinetie gura...

E ultimul, si poate c-o sa-mi placa,
sarutul tau alcoolizat si fin,
aroma de tutun, de iarba coapta,
ce o framanti in surdul tau suspin.

Asa de cruda fosnesti in rochii negre
si tocul tau ma-nvaluie deplin.
Il simt in piept:
impunge si stravede.
Ascult marsuri funebre, din sicriu.

* cruor,-oris=lb lat,sm macel, sange, omor

Virginitate

Insangerate lacrimi iti scalda trupul alb de sete,
voalul mortii iti murmura in plete
si te despoi c-o deocheata sila,
si vanata, si stearpa de pasiune.
Esti demon sangeriu din vieti nocturne;
scarboasa ciuma, din groapa ta umila.

Aceleasi jocuri, calatorii pribege,
aceleasi animale-ti dau ocol.
Ti-s scrise-n coapse scenarii de viol,
la gat iti porti sugrumul feromon
si streangul ce de Ei o sa te lege.

Necrofilic te zbati in patul sortii
si ei te-agata cum vor de-al Lor grumaz.
Privesti papusi, iar cand te joci cu mortii
nu ti se pare-absurd ca-n umbra vocii
ti-s oameni, marionete in extaz.

Cum sangele iti picura pe gene
siroaie curg pe pieptul tau alene,
ca soareci, ti-s copiii statuete,
si-ti poarta grija din casa ta de lemne,
cosciug de mame, de crime si de fete.

Confesiunea unui trandafir uscat

Petala moarta am devenit cu vremea,
parfumul meu e-aproape inodor.
Corola mea s-a sfasiat. Tacerea
e de-un albastru incolor.

Zambeam razlet cand ne-asezai in vaza
si radiam de inocenta pura.
Acum abea memoria ne pastreaza
cand devenim avizi de-a ta caldura...

Uscati in carti, striviti de-o poezie,
abea mai zacem sperand sa fim gasiti.
Frumosi eram, zambeam a veselie...
Si-acum ca neam uscat...nu ne iubiti...

Bolti

Ce gol mi-e sufletul, si ce uscat;
Aievea-n efemere ploi il ud...
cand trupul geme avid si disperat,
de ce te-nchizi in masca ta de lut?

Pe bolti de piatra se plimba meteori,
vad stele licarind puhoiul noptii.
Abea spre rasarit zvacnesc in nori,
abea atunci resimt suflarea mortii...

Ultima straja ce o aveam in tine
pulseaza inca in cripta undeva.
Incep sa mai vreau amoruri inutile,
desi in bolti secrete....tot te voi cauta...

Smarald sau toamna

Imi pierd adancul in ape fara fund
cand ma innec in albul tau succint,
ma scald in vise ce-abea ca le patrund
din puritate neagra de argint.

O unda rara si larga te petrece,
un val smaraldic diafan si gol.
Te indulceste toamna cu briza ei cea rece
cand cauti orizont plutind in stol.

Arar te scurgi in ploi ce nasc uscare
si tot asa reversi in umbra ta.
Cat de sagalnic te zbati fara scapare
in valul meu de sticla si de nea!

Te nasti in verde si pieri in nonculoare...
Ce pamantiu te cerni pe-a mea natura!
Agale ratacesc privelistea ce moare
in panoramele de vis ce mi te fura...

Sordida maternitate

In mii de drumuri daca ma-ndruma soarta
mereu acelasi il voi urma...mereu.
Spre omul care-a rupt sufletul meu,
acel strain ce-mi va inchide poarta.

Incatusate in lacrimi de iluzii
bat doua inimi in ritmul antagon...
E ca o floare o inima de om,
e ca o mama beata in perfuzii...

Ironic cantec ai inaltat in slava
cand ochiul meu uscat clipea din gene...
E-asa amar...si mi-e atat de lene...
Ce rost are sa mangai o epava?

Materne lacrimi sarate si betive.
De-ar arde masca ce-o porti in loc de fata!
Se prabuseste in van figura ta mareata,
si-o bantuie in nopti stafii sordide.

In penetrarea-ti adanca de topor
se vede si azi crestata o fiinta...
Chiar daca-i proasta si fara miluinta,
e mama vie aceluiasi popor...