Pielea in care traiesc

Pielea in care traiesc ma strange.
Ascunde adevarata mea piele de sticla
si o imbraca atent
ca nu cumva sa reflecte
figuri ale oamenilor
ce zac zpanzurati inauntru.
Mi-au iesit bube si rani puroiate
din care curge infectia
cadavrelor ce miros;
si idioate, zambesc in orgoliul lor marunt.
Strang pielea asta cleioasa
si sparg oglinda de sub ea.
Atunci ma invinetesc-
cioburile inteapa fiecare celula.
Nu ies afara,
se vindeca abea cu timpul,
iar cicatricea lor launtrica ramane ireversibila.
Mereu voi sti
ca bucatile acelea din mine s-au rupt,
ca sunt o boala veche
si mereu prezenta,
ca se vor manifesta periodic prin arsuri intepatoare
si vor respinge orice remediu.
Stim cu totii
ca niste cioburi maruntite de oglinda
nu pot reflecta nici cel mai frumos chip...
Dar cat de bine reuseste pielea bolnava
sa acopere niste mortaciuni.

In lumea asta,
suntem toti maestrii ai deghizarii.

( cu dedicatie pentru A )